Trec domnii

Muntii incep sa se ridice sub ochii mei in lumina calma a dupa amiezii.Stau cuminte pe bancheta din spate,la locul meu si ma uit pe geam.Ici-colo cate-un satean sta incremenit pe banca din fata casei,ca intr-un exercitiu meditativ.Satul romanesc n-a trecut niciodata de pragul zambetului palid al sperantelor mereu si mereu ne-mplinite.Orizontul inselator pe care pe cand sa puna manase-ndeparta cinic,nu pare sa mai intereseze pe nimeni.Din ce sa incolteasca voia buna a fiintei?Saracia stearpa le joaca staruitor in priviri de parc-ar fi un dat genetic.Ca vitele,pe ogorul muncii,dintotdeauna in jug.Singur Dumnezeu e prilej de sarbatoare si primenire launtrica.Da,taranul roman pare ca trebuie batjocorit si umilit de fiecare oranduire.Intre el si ceilalti,nici o punte.Sta asa ca prostu pe banca din fata casei,garbovit de vremi si priveste masinile luxoase in care trec domnii.