Scrisoare catre Dan Andrei Aldea

Draga Dan,iti scriu dintr-un cerdac inflorit al inimii mele ce n-a incetat niciodata sa te iubeasca.Pentru mine,dintotdeauna ai venit de foarte departe,dintr-o Romanie de care nu sunt convins c-a existat vreodata altfel decat in aspiratiile si visarile putinilor alesi ce au sfarsit fie striviti de ea,fie infasurati in giulgiul instrainarilor si pribegiei sau,dintr-o intamplare genetica ce te-a adus din timpurile dacice cu aceeasi nuanta neverosimila de parc-ai fi aievea,fara nici o legatura cu oalele si ulcelele ce suntem.Acum doi ani,am avut norocul sa-l intalnesc si sa dau mana cu Jon Anderson,faimosul lider Yes.Il ascultasem si-i invatasem pe de rost aproape toate cantecele,tineretea mi-a fost insotita de muzica lui.Ei bine,cand s-a ridicat si s-a dus ca tot omu'la veceu dupa doua beri,m-a incoltit nedumerirea.Pipi facem noi,astia de rand dar nu el.Cu alte cuvinte,intr-atat de mult spirit incat pentru cele lumesti un domn parca-i purta trupul incolo si-ncoace sa-l scuteasca pe el de aceste mici inconveniente.Radeam cu Ciocu intr-o cabina a teatrului Act,ne voioseam zgomotos inainte de o cantare cand a intrat doamna Valeria Seciu.Ca doi scolari ne-am cumintit brusc si vorbeam in soapta de parca odata venita,intrasem intr-o biserica.O astfel de nuanta ,un astfel de reflex contine dragostea ce-ti port,cu sfiiciune in miezul ei.Cand am inceput sa bajbai cu fervoare dupa un sens,cand au prins firav glas cantecele din pieptul meu m-am pomenit alaturi de Fabian,baiatul ce fluiera pe doua voci si Mircea Maier,cantandu-ti intr-un veceu al salii sporturilor din Cluj.Acela a ramas cel mai important concert pentru mine.Gura mi se uscase,vorbele cantecului mi se-nvalmaseau in minte si imi frangeam mainile necontrolat.Venisem acolo dupa ce cu o seara inainte,la Targu-Mures,fusesem vrajiti de Zalmoxe.Pe atunci locuiam,prin amabilitatea unui prieten,intr-o pivnita si acolo injghebasem niste cantece pe care le cantam cu bucurie oricui ne trecea pragul.Prieteni aciuati la ceas de seara formau restransul nostru auditoriu.Intorsi de la Cluj,am povestit cu lux de amanunte tot ce ni se-ntamplase,cum ne-ai ascultat,cum il imbratisai entuziasmat pe Fabian,cum i-ai chemat pe Baniciu si Presidente sa ne-asculte si ei si cum in final ne-ai chemat sa debutam in Cenaclu Flacara si ne-ai lasat numarul de telefon sa vorbim despre asta in zilele urmatoare..Parca pluteam pe strazile Targu-Muresului...Eram in armata cand am aflat c-ai ramas afara.M-am asezat pe o piatra in curtea unitatii,mi-am scos boneta de pe cap si-am inceput sa plang.Nici astazi dup-atata timp nu stiu ce anume murise in mine atunci dar cert e ca murise.Poate tocmai pusesem fara sa stiu,fara sa fiu constient de asta,pusesem poate crucea a tot ce au insemnat si inseamna anii 70.Au urmat toate cate-au urmat iar acum am gasit ragazul sa-ti trimit aceste randuri ca o fluturare a mainii,ca un semn spre acele departari de unde asa cum iti spuneam,mi se pare ca ai aparut printre noi.Ei bine,esti un om minunat,asta esti!Se presupune ca luam cu noi doar stropii de fericire adunati pe-aici si cu zestrea asta hoinarim mai departe din cer in cer.In acest caz desaga celor care-au avut norocul sa te cunoasca,sa-ti simta inima si mintea,e considerabil mai plina.Cu dragoste,Mircea Rusu