Aurel Ghergel despre Iarba verde de acasa

Poate ca sufletul meu plecat de la sat, chiar de pe plaiurile transilvane, mi-a dat fiori si mi-a adus lacrimi in ochi. Demult (sunt cam treizeci de ani de atunci), ascultandu-i pe Dorin Liviu Zaharia sau pe Doru Stanculescu cu "Ai hai" si "Cei ce ne-am dat nume", albumul formatiei Phoenix, am fost la fel de tulburat. Era atata dragoste cinstita pentru pamantul si sufletul neamului! Am ascultat de atunci inainte multe alte lucrari, unele cinstind, altele batjocorind spiritul sacru al folclorului nostru, si nu mai credeam sa mai intalnesc in vremurile acestea pe cineva capabil sa-i evoce in profunzime esenta.
Mi-a dat Paul Nanca albumul lui Mircea Rusu, aflat de patru ani in tacere discografica, ani in care pirateria a trait bine dupa melodii ca "Hai sa ne bagam cuponul", "Omul bun si pomul copt" si atatea altele. Albumul e cald si a fost lansat oficial de Fundatia Phoenix, vineri, 22 martie, la Muzeul Satului.
Nu am ascultat, am trait cantecele lui Mircea Rusu si, sub vraja lor, scriu cele de fata. Voi fi subiectiv, nu va tin cronica si nici un material publicitar. Va fi poate o scrisoare de iertare ...
L-am intalnit de multe ori in acesti ani pe acest om modest, cumpatat, cald, nebagaret in viata Capitalei. L-am considerat ca muzician printre cei mai buni, cei talentati, dar care au cam spus ce aveau de spus. Si dupa patru ani, artistul cu radacinile ramase inca in satul sau natal (satul Band, din Mures, de unde si denumirea grupului Mircea Rusu Band!) ne daruieste aceasta atat de a noastra "Iarba verde de acasa". Are alaturi echipa sa de instrumentisti profesionisti, adevarati muzicieni.
Albumul are 13 piese (sa-i fie cu noroc!), lucrate acasa, in satul Band, la care se mai adauga Nana Nica a lu" Flore (75 de ani, din Iolenzat, Mures), Simona Rusu (sotia sa), Adina Damian in "La raspantii", iar pentru "Ingeri in cer", naistul Nicolae Voiculet. Cu ritmuri de la dance la balada si folk, muzica este semnata integral de acelasi melodist, Mircea Rusu, pe care il cunoastem. Dar acum, maturizat in finete si nuante, stapanind emotionant orchestratia, intr-un sound modern si, iarasi spun, in spiritul folclorului, intr-o muzica care vine de acolo, dar nu este folclor. O adevarata minune, in vremea aceasta, cand vulgarizarea folclorului a ajuns la paroxism cand numai bara podiumului de striptease mai lipseste miscarilor si costumatiei kitch a multor formatii care zic ca "preiau" si "transfigureaza" cantecul popular, cele mai iubite melodii pastrate de la mosii nostri de acasa, adusi si jertfiti pe asfalt pentru ceva arginti. O profanare impardonabila.
Daca ritmurile nu asigura unitatea albumului (si este foarte bine), spiritul muzicii este pastrat cu sfintenie. Pregnante sunt, insa, mai ales textele (asa scrie pe mapa, dar sunt toate versuri, poezie) printre cele mai frumoase auzite in ultima vreme.
Si iarasi surpriza, cu opt texte proprii, Mircea Rusu rezista alaturi de Radu Gyr ("Doamne, fa din suferinta"), Anton Pann ("Despre fapta buna") si Cezar Ivanescu ("Sapte drumuri" si "Mai ingaduiti-mi").
Dar, oameni buni, ce tot scriu eu... Ascultati cantecul cosasilor si greierilor, simtind mireasma ierbii de acasa!Aurel Gherghel