luni, 26 octombrie 2009

Incet si sigur

Pare a fi aproape ademenitor sa-ti pierzi cumpatul in mijlocul stihiilor absurdului ce se revarsa iata peste noi cu fiecare zi ce trece.Incet dar sigur,motorul implicarii ,al participarii directe si fara echivoc la tot balciul public ,se tureaza.Pe strada,in cafenele,la locul de munca,acasa,la benzinarii,la cozi,in autobuz,la ghisee,in avion,in pat,la cimitir,in spitale,pe terenurile de sport,la show-uri televizate,la radio si in ziare,la biserica,in metrou,la sate,pe site-uri,incolo si-ncoace,peste tot se simte neastamparul nervos al mintilor infierbantate.In prima linie identificam cu usurinta patriotii,marii romani ce stau sa-i sfasie patriotic pe dusmanii poporului,sa-i puna la zid pe ticalosii care nu numai ca nu-si iubesc tara dar o tradeaza si o vand fara pic de rusine.Mai in spate,cei ce formeaza un curaj moderat,temperat de rigoarea unui plasament cat mai bun in raport cu orice varianta castigatoare.Priviri mici,cu un impecabil simt al orientarii.Intra in scena apoi norodul cu creierul incins,debusolat deplin ,cu finalitati si crezuri incalcite,pe care nici Dumnezeu in mare mila lui nu le mai poate rostui.Fiecare se simte dator sa-si ofere serviciile pentru o intelegere cat mai precisa a situatiei,ca pentru o evadare spectaculoasa si binefacatoare din puscariile haosului generalizat.In planul indepartat,un grup suspect de normal,restrans pana la neputinta,articuleaza civilizat si pertinent,avertizeaza cu argumente,comunica in formatul bunului simt ceva ce nu se distinge prea clar si prin urmare,pentru nimeni.O mana potriveste oglinda retrovizoare de unde doi ochi inegali si sticlosi ofera privelistea ravnei patologice.Un picior bizar apasa cu meticuloasa si dementa planificare,acceleratia si motorul numit Romania se tureaza incet dar sigur.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu