Cu manuta pe obraji

Bebita are sase luni si cateva zile.La nastere ochii lui erau intr-atat de limpezi incat parea ca-si asuma impacat si bucuros desprinderea de raiul din pantecele mamii pentru a intra in prizonieratul timpului ce tocmai isi incepuse cinica numaratoare inversa.Ma pregateam in felul meu confuz sa-i transmit mesaje importante,sa-l ajut sa simta ca nimerise-n lume ,adica intr-un loc minunat divers,sa-i fiu antrenor in jocul de-a viata,care,ei bine da,e atat de frumoasa dragul unchiului.Ma socoteam apt sa-i anulez mohoreala metafizica a conditiei lui de muritor,sa-i dau a simti ca nu numai ca n-are a se teme de singuratati dar noi cei din jurul lui ,nici n-avem alta treaba mai importanta acum decat sa-l scaldam in dragostea noastra.Si binele ,adevarul ,frumosul, unchiule,nu sunt niste vorbe-n vant,vei vedea ca ele te vor face trainic ,iti vor pune in fiecare zi apa la radacina,te vor imbarbata si te vor inalta pana la sublimarea conditiei tale de cetatean al planetei.La intervale scurte de timp,doua-trei zile,fratele meu anunta cate-o schimbare,o noutate absoluta in evolutia lui iar noi dadeam fuga sa luam act.Cand ochii lui au deprins figurile noastre si ne identificau cu relativa usurinta,bebita a-nceput sa ne zambeasca,sa ne bage-n seama cum ar veni...Cand mama termina de parcurs cate-un jurnal de stiri care mai de care mai prapastioase,simtea nevoia sa-l vada,se ducea la el si se-ntorcea invariabil voioasa si vindecata.Simona,prinsa in chingile unei singuratati cotidiene,facea ce facea prin casa si hop!la bebita,sa-i mai treaca.Cele sase luni ale lui ,au coincis cu o sumedenie de evenimente lumesti si exterioare dintre cele mai prapastioase.Stateam cu capul in maini si nu-mi puteam aduna gandurile,coplesit,pustiit,epuizat,incapabil sa ma desprind de faptul in sine al grozavei intamplari.Cum a fost posibil?Cine si mai ales de ce n-a intervenit la timp sa ne salveze?Se mai putea face oare ceva?Ce ?Si acum incotro ,cu aceasta napasta?Simteam cum se zvanta cea mai cleioasa flegma aruncata-ntre ochii poporului meu si cum aceasta teribila culpa morala,inacceptabila si rusinoasa,aluneca subtil spre aceeasi parere de rau,proprie popoarelor inexistente ca identitate,lipsite de vlaga si stalcite in interioritatea lor modificata astfel incat sa fie mediocra.Vor urma lamentatiile,justificarile,invinuirile absurde,formularile cu iz de ciorap lipit de tavan cum ca putea fi mai rau,ca vom vedea,ca vom spera in mai bine,ca poate de data asta,in fine,toate articulatiile actului ratat.Va urma uitarea rapida si aconodarea cu cancerul pe care tocmai l-am consolidat in noi.Am invatat alfabetul fricii si al tradarii in cei 50 de ani astfel incat ,evenimentul de-acum va fi un fleac sa-l reducem la mai nimic ,cel mult la celebrele noastre bancuri.Fumam si fumam si fumam si fumam,cu ochii tinta in golul format de trupuri diforme,fara chip.Telefonul palpaia silentios dinspre fratele meu.Hai la o tocanita si mai vorbim si noi una-alta.M-am dus cu fruntea-n pamant ,ca un invins ,nu atat de focul tocanitei cat sa mai impartim taceri inmarmurite.Bebita tocmai isi ducea piciorusul la gura cand am intrat.A gangurit bucuros cand m-a vazut iar eu l-am rugat sa bage pentru unchiu o zambire.Dupa ce m-a invaluit cu un suras enigmatic,l-am vazut intorcandu-se brusc pe burta si de-acolo,incercand neputincios sa se urneasca prin patul mare cat autostrada Gilau-Turda.Cand l-am luat in brate manutele lui au poposit pe obrajii mei intr-un fel de mangaiere necontrolata.Mi-a luat nasul in gura ca-ntr-o rontaiala,cu cei doi dintisori ce-inmugurisera-n gura si ma mai slabea doar pentru a rade in cascade luminoase,tasnite dintr-o puritate coplesitoare,de parc-ar fi vrut sa spuna binele,adevarul si frumosul draga unchiule,nu sunt niste vorbe-aruncate-n vant,lumea in splendida ei diversitate iar viata unchiule,departe de-a fi un mare cacat ,e minunat frumoasa...

Scrisoare domnului Chirila

Domnule Chirila, Dumnezeu sa mai stie ce anume ne aduce in situatia discutabila si oarecum perversa de a asterne cuvinte pe cate-un petec electronic in ocazii particulare.Sa fie orgoliul?Sa fie vanitatea? Sa fie toate cate-nvolbureaza eul nostru fragil? Am nimerit din intamplare peste formularile dumneavoastra cu privire la incidentul din timpul confruntarii electorale si ma surprind iata, scriindu-va. Nu trebuie sa va nelinistiti mai presus de toate. Traim, cum cu finete si spirit analitic observati, vremuri suficient de absurde incat un nume, fie el si ilustru ca al dumneavoastra sa mai insemne ceva in planul vietii sociale. In cel al vietii politice cu atat mai putin iar in sfera culturala nici nu se mai pune din pacate, problema. Pe de alta parte, ca muzician ce sunteti, n-ati putut scapa din ureche sa zic asa micile probleme tehnice. Poate domnul Antonescu din aceasta pricina sa nu fi auzit bine intrebarea. Dar sa presupunem ca a si auzit-o. Cine-n lumea asta nu greseste,domnule Chirila? In ignoranta mea, va marturisesc, mi-am rupt ceva timp cu raspunsul candidatului,incercand sa identific persoana. Azi m-am pus la punct , m-am informat, stiu acum ca protestati in cateva culori pinkfloydiste (ideatic evident, nu muzical) si sunteti dragut. Am auzit si de o scrisoare adresata tinerilor pe acelasi ton, pentru acelasi public tinta. Marketing se numeste actiunea, nu? Vedeti dumneavoastra domnule Chirila, nu politica e duplicitara ci specia umana. Nu va necajiti, noi cetatenii i-am trecut cu vederea candidatului evidenta greseala. Nici nu va ganditi ca milioanele de romani ce maine vor merge la vot, vor avea numele dumneavoastra in minte, pe post de agent electoral. Vedeti cum ma bag ca un narod in seama? Dar chiar v-am citit supararea si verticalitatea detasata de tot ce-i vai, atat de lumesc si pacatos. Sigur ca nu sunteti nici un reper moral, nu va mai necajiti! Si va admir strategia potrivit careia studiati piata muzicala, felul admirabil in care starniti revolta (nu mai stiu cat costa un cd) si nu va implicati. Asa e cel mai bine, sa stam toti acasa si sa ascultam cat de dragut sunteti asa, revoltat. Nu mai scrieti nimic o vreme domnule Chirila, nu mai cantati nici un sunet si traiti-va verticalitatea. Va veti simti minunat,va asigur! Am cunoscut recent intr-un sat , un batran de 90 de ani si cand l-am privit am inteles ce pret are tacerea. Cu cele mai bune sentimente, Mircea Rusu

20

Le randuieste Dumnezeu pe toate si pare ca ne trece hotarul intunericit al vremilor absurde.Am umblat ca orbii prin praful celor 20 de ani de libertate.Atata cata si cum a fost .Ca un blestem ne-a urmarit nimicul.Ca o ciuma s-a intins ura.Ca o raie s-a lipit de noi dezbinarea.Ca un cancer s-a extins in trupul romanesc neputinta.Am ciugulit desertaciunea 20 de ani.Ne-am cladit sperante dintr-un morman de saracie.Am zornait vorbe prin aerul toxic al hepaticei noastre democratii.Ne-am bulucit la pomeni dispretuitoare.Am ras de plansul nostru si-am plans de hohotele noastre galagioase.Acum 20 de ani ,intr-o clipa de gratie am devenit cineva.Azi suntem ceva.Ne-au trebuit 20 de ani sa ne-ntoarcem de unde-am plecat.De-acolo din decembrie 89 va trebui sa pornim iar la drum ci in sfarsit,spre noi insine.De-acolo sa reinvatam dragostea,sfant ca o rugaciune sa iubim.Am platit 20 de ani necinstea sufleteasca ce duce la nefiinta.Da,20 de ani am fost copiii lui brucan. Sa ne trezim asadar,e momentul!Pentru ca oricat de ciudat ar parea,au trecut totusi peste noi nici mai mult nici mai putin decat 20.

Balcic

Aici in Balcic,in Bulgaria,incep sa prinda contur dimensiunile patriei mele prezente.Ai casei plus cativa ce respira acelasi aer rarefiat al nedezamagirilor si increderii ne-nselate.Dupa ce-ti consumi eu-l in varsta primei tinereti,atunci cand patria frateasca iti da aripi,cand ai duioasa convingere ca patria e leaganul tau vesnic,cand chipul ei frumos si proaspat iti mangaie discret sufletul in fiecare dimineata,cand iti consumi intaia tinerete spuneam,valurile de pe ochi se risipesc nemilos si pentru totdeauna.Ce ramane asadar din patria mea?Cum o pot gasi instantaneu in inima mea,in orice moment,oriunde-as fi?Pe una din cochetele terase de pe faleza Balcicului bulgaresc,intr-o atmosfera calma,impecabil civilizata,umana si calda,mi s-a facut dor de patria mea.Zanganeau infernal zgomotele unor cantece violent dezgustatoare.Chipuri tuciurii ranjeau viclenia atotbiruitoare,acordeoane si viori electrice,chelneri aroganti si iuti la mica si umilitoarea ciupeala,servicii cu mici atentii la temelie,invidia cu radacini adanci,copiii obraznici de bani-gata,ura,delatiunea,minciuni televizate,paragina economica,impostura,dragostea searbada,biserici clatinandu-se din temelii,tarani umiliti de ridurile muncii fara rod,sindicate tradate de lideri,lideri tradati de slugi,tradarea tradata,minciuna mintita,rusinea nerusinata,adevarul neadevarat,rostul nerostuit,istetimea proasta si fudula.Iar si iar si iar,toate se ingramadeau in capul meu.Asta sa fie patria mea?Nota de plata a consumatiei,sosita prompt,o durere in plus,preturi mici,la-ndemana oricui.Un sistem cinic a zdrobit sub cizma ideologiei chipul tarii mele iar postdecembrismul arunca starvul in prapastia nefiintei.Dumnezeu s-o ierte si s-o odihneasca!

Noi

Noi stam la hotarele dragostei si le pazim.Noi cladim castele de liniste.Noi facem strazi ale pacii.Noi facem locuinte ale fericirii.Noi construim orase ale iubirii.Noi sadim bucuria.Noi purtam samanta increderii.Noi cantam viata.Noi sarbatorim clipa.Noi inaltam speranta.Noi mangaiem lumina.Noi ducem iarba in cer.Noi avem lacrimi.Noi raspandim emotii.Noi avem compasiune.Noi avem recunostinta.Noi imbratisam cerurile.Noi recunoastem binele.Noi binecuvantam ploaia. Noi suntem da.Noi stam la hotarele dragostei si le pazim.Sfant!

Recele din inghetata

De mai bine de 10 ani.Ghyusi ma duce cu masina pe drumurile mele toate.Mare pasionat al pariurilor sportive,suporter Queen dar si 3SE respectiv Laurentiu Duta,bun portar la handbal si foarte bun jucator de tenis de masa,statornic in dragoste si mistocar,soferul meu e in ultima instanta o companie agreabila.Pe distante lungi,ne omoram timpul cu problema Ardealului iar pe cele scurte si medii ,sport,politica,gagici.Vara trecuta asteptam retras pe-un petec de iarba sa ne vina randul la cantare cand apare langa mine cu o inghetata.Iti place ?Nu dar e rece si pe caldura asta...Apoi ce sa fac daca romanii tai numai recele din inghetata nu l-au putut fura.

Nu mai are lumea cantec

Prin anii 70,anii de gratie,orice s-ar spune,la intervale scurte de timp,pamantul era strabatut in lung si-n lat de cate-un cantec-steag ce unea inimile oamenilor,ai lega strans,impingea orizontul si insufletea.Treptat,cantecele s-au stins iar azi nici nu mai asteapta nimeni asa ceva.De dimineata pana seara,explozii de sunete,milioane de cantece pe toate posturile fm,la televiziunile de specialitate,o gramada de trupe noi,marketing,showbizz ,mii si mii de publicatii,clasamente,concerte,videoclipuri si nici un cantec-steag.Ici-colo,cate-un cantec ce anima palid grupuri restranse ,socio-profesionale si de varsta.Ce s-a petrecut?Cantecul lumii nu mai apare pentru ca lumea nu mai are cantec in ea.Din punctul cantecului de vedere,lumea s-a predat si a murit.Incercati sa identificati zonele de coeziune ale omenirii trageti linie si adunati daca aveti ce.Si ,daca nu-i nimic intamplator(si nu e)lucrurile se limpezesc nu-i asa?